sita sings the blues

Sita este personajul principal feminin din celebra epopee indiană a lui Valmiki, Ramayana. Soţie devotată a lui Ram, îl urmează pe acesta în exil, unde fusese trimis de către tatăl său, regele Ayodhyei, Dashrath. Este răpită de Ravan, ce domnea în Lanka (astăzi Sri Lanka), iar mai apoi salvată de Ram, cu ajutorul zeului-maimuţă Hanuman (pentru a ajunge în Lanka, construieşte un pod peste apă, ale cărui rămăşiţe, spun cei de la NASA şi devoţii lui Ram, încă sunt acolo). După ce Sita trece testul de puritate al focului, cei doi se întorc, după 14 ani de exil, în Ayodhya, unde sunt primiţi cu surle şi trâmbiţe, iar Ram este încoronat rege. Apoi, Ram o izgoneşte pe Sita. Iar Nina Paley a făcut o paralelă între povestea Sitei şi o experienţă proprie asemănătoare şi a scris, produs, regizat, animat, editat şi aşa mai departe încântătorul musical animat Sita sings the blues - The greatest break-up story ever told.

În Sita sings the blues, pe fondul unor piese de jazz din anii '20 interpretate de Annette Hanshaw, trei păpuşi indoneziene cu accent indian (sugerând popularitatea epopeii Ramayana în Orientul îndepărtat) narează şi comentează din umbră două poveşti: cea a Sitei din India antică şi cea a Ninei din America modernă (chiar Nina Paley), care este părăsită prin e-mail de soţul ei plecat în India. Discuţiile lor pe marginea epopeii sunt haioase, chiar mă gândeam în timpul proiecţiei că exact aşa vorbeau tinerii indieni despre ea, ca mai apoi să aflu că Nina Paley a băgat trei indieni într-un studio audio şi i-a pus să discute despre Ramayana, fără niciun fel de scenariu, iar ce au vorbit ei acolo o oră întreagă a devenit naraţia din film.

Prezent şi aplaudat la multe alte festivaluri (a câştigat şi ceva premii), filmul concurează şi la Anim'est (a fost aseară şi mai este astăzi la Cinema Scala, de la 22:30). Despre cum a făcut filmul această one-woman pixar, aici.