Se afișează postările cu eticheta curcubeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta curcubeu. Afișați toate postările

miercuri, 14 aprilie 2010

cu ce se ocupă oamenii în india (I)

Episodul unu: Hainele

Un nene îţi vinde o bucată de material într-un magazin grozav de colorat (1). Un alt nene îţi croieşte absolut-orice-vrei-tu din materialul colorat (2). După ce îmbraci hainele de câteva ori şi se murdăresc, nişte tanti ţi le spală în râu (3). Şi nu te superi că se mai duce culoarea de pe ele, pentru că ştii că aici culorile sunt gratis şi de-aia hainele sunt atât de ieftine.






Bookmark and Share

sâmbătă, 3 aprilie 2010

luni, 8 martie 2010

poemul meu de dragoste...

...din antologia Iubirea e pe 14 februarie (pe care o puteţi comanda online).

o scrisoare

îţi trimit veşti cu ajutorul cuvintelor
prin acest amabil purtător de fraze fără sens
pe care l-am învăţat să stea într-un picior.
astăzi m-am plimbat printre căsuţe, printre sticluţe,
prin bălţile care mi-au mâncat degetele de la picioare.
o maşină mi-a udat vata de zahăr trimisă de tine.
uite ce am descoperit: un pui de om cu o hârtie în mână
pe care scria „sunt un melc – vă rog să-mi lăsaţi casa
în pace şi să mă ajutaţi să-mi găsesc fluturele
de care am atâta nevoie”.
el a fost pricina rătăcirii mele de ieri.
n-am găsit nimic, în afară de un război între furnici.
aici la mine e foarte cald, soarele străluceşte toată ziua,
iarba verde este fericită iar fluturii dansează cu florile.
aştept răspuns de la tine şi nu uita te rog
să ţii fereastra deschisă
pentru că s-ar putea să am chef
să arunc cu melci în inima ta.


Bookmark and Share

duminică, 26 aprilie 2009

twit twit twitter



Pentru că a venit primăvara
şi păsărelele ciripesc prin parcuri,
mă puteţi găsi şi aici, de câteva zile.
N-o să mai ciripesc nimic
în afară de ce am ciripit deja.
Urmăriţi-mă cu atenţie, vă rog.


Bookmark and Share

luni, 20 aprilie 2009

zmeizm (1)

Lumea e plină de -isme. S-ul e frumos şi unduitor ca un şarpe ssssss, dar şi Z-ul e o literă, până la urmă. Chiar la urmă. Şi mai vine şi de la zmeu, şi de la miere zzzzzz. De ce n-am vorbi, aşadar, despre zmeizme? Şi pentru că despre zmeizme nu se vorbeşte, iată un zmeizm şi gata.


Bookmark and Share

sâmbătă, 28 martie 2009

invitaţie la cenaclu II

Marţi, 31 martie, orele 18:00-20:00,
Facultatea de Litere,
strada Edgar Quinet nr. 5-7,
sala 120 (Tudor Vianu),

va avea loc sedinţa cenaclului de la Litere
condus de Ion Manolescu.

prezintă:

Cristian Galeriu (proză)
Cristi Cotarcea (proză)


Bookmark and Share

duminică, 15 martie 2009

you don't have to have a point to have a point

The point este un desen animat din 1971, regizat de Fred Wolf. Ringo Starr spune povestea lui Oblio, un băieţel cu capul rotund, într-un regat în care toate lucrurile, inclusiv capetele oamenilor, sunt ţuguiate. Din cauza acestei diferenţe, Oblio trece printr-o serie de peripeţii împreună cu câinele său, Arrow. Melodiile sunt compuse şi cântate de Harry Nilsson, care a şi scris povestea originală.

Viziune plăcută!

PS: Oblio e bun prieten cu Micul Prinţ.


Bookmark and Share

luni, 23 februarie 2009

how I wish I was a fish

Astăzi, la ZmeulTV, povestea unui melc care visează să fie peşte. Filmuleţul poate trece drept filmat în apă, deşi nu-i chiar aşa (ar fi fost mai complicat, nici nu ştiu să înot). Melcul şi peştii sunt buni prieteni cu pinguinii de săptămâna trecută. Viziune plăcută!


Bookmark and Share

vineri, 20 februarie 2009

imagine lennon wall

Astăzi avem la Zmeul TV un filmuleţ cu celebrul zid al lui John Lennon din Praga, aşa cum l-am găsit eu acum vreo două săptămâni. Viziune plăcută!


Bookmark and Share

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

enel digital contest + cum sună limba hindi

Enel Digital Contest este un concurs internaţional de filmuleţe între 60 şi 90 de secunde, organizat de compania italiană de energie electrică Enel. Tema de anul acesta este Puterea Energiei. Înainte de a putea vedea filmuleţele înscrise în concurs şi de a vota ce vă place (sunt premii şi pentru cei care votează, toate încep cu i: iMac, iPhone, iPod), trebuie să vă înregistraţi.
Filmuleţul cu numărul 150 vă prezintă povestea unui ascet indian modern, Krishna (întâmplător, jucat de mine), membru al asociaţiei ecologice Eco-India, care nu are nevoie de electricitate, folosindu-se de alte energii, până când energia electrică se supără pe el (de unde şi titlul Don't fick with nrg). Povestea lui este spusă în limba hindi (întâmplător, de către mine). Filmuleţul este al lui Bogdan Gheorghiu, student la UNATC.


Bookmark and Share

duminică, 4 ianuarie 2009

curcubeu indian

Uite, am dat de o fotografie colorată.


Colorful India by =kaipu on deviantART


Bookmark and Share

vineri, 31 octombrie 2008

invitaţie la cenaclu

Hei. Citesc şi eu săptămâna viitoare la cenaclul Facultăţii de Litere. Texte mai vechi, mai noi. Vă aşteptăm cu drag (şi eu, şi bufniţa de pe afiş) să ascultaţi, să zâmbiţi, să vă spuneţi părerile. Nu-mi dau seama dacă e doar o coincidenţă faptul că este o bufniţă pe afiş, iar marginea din dreapta a afişului sugerează un labirint.


Marţi, 4 noiembrie, orele 18:00-20:00,
Facultatea de Litere,
strada Edgar Quinet nr. 5-7,
sala 120 (Tudor Vianu),

va avea loc sedinţa cenaclului de la Litere

atelier postmodern,
condus de Ion Manolescu.

prezintă:

Alexandra Paţanghel (proză)
Cristi Cotarcea (poezie)


Bookmark and Share

marți, 21 octombrie 2008

războiul fluturilor



Războiul fluturilor,
de Paul Cernat şi Andrei Ungureanu

Tot vedeam cartea asta prin librării, îmi sărea în ochi coperta. Nu ştiu de ce am cumpărat-o abia acum. Dar ce bine că am făcut-o.

În carte, care este o traducere şi adaptare liberă dintr-o limbă nescunoscută (pe alocuri, sunt inserate şi pasaje în limba originală), este povestit războiul pentru supremaţie al fluturilor de zi cu fluturii de noapte, de către şase licurici care s-au întrupat din nimic şi apoi au creat totul (cum ar fi văzutul şi nevăzutul, materia şi antimateria, ziua şi noaptea şi aşa mai departe). Fluturii de zi sunt organizaţi într-un regat, iar cei de noapte într-un imperiu. Foarte utila Organigramă a Ordinului Lepidopteria se găseşte la începutul cărţii: rege, regină, reginiţă şi regişor, împărat, soţie imperială fără statut de împărăteasă, războinici, spioni şi contraspioni, sanitari etc., toţi cu nume ştiinţifice, unii şi cu porecle. Între aceste personaje se iscă conflicte delicioase, armate, amoroase sau legate de succesiunea la tron, toate culminând cu războiul cel mare, purtat, mă gândesc eu, la crepuscul.

În loc de prefaţă, autorii au scris un Manifest lepidopteric, în care îşi arată solidaritatea cu "eforturile artiştilor dintotdeauna de a cultiva, în pofida tuturor vicisitudinilor, imaginea pozitivă a fluturilor şi marea tradiţie lepidopterică, adică frumuseţea, elevaţia spirituală şi fantezia neîngrădită." Printre altele, ei mai spun: "Cerem scuze tuturor fluturilor care nu se vor regăsi în această poveste, deşi poate şi-ar fi dorit. Cititorilor nedumeriţi le vom spune doar atât: între zborul liber al fanteziei şi realismul târâtor al omizilor, am optat pentru cel dintâi."

Aşadar, cei doi autori şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au scris o poveste frumoasă, plină de umor şi fantezie. Despre carte, Paul Cernat spune: "Este şi o poveste, un fel de basm entomologic. Dacă ar fi să încadrez romanul din punctul de vedere al criticului literar - în carte m-am străduit să uit acest «rol» - l-aş situa între heroic fantasy şi mainstream, un bestiariu medieval trecut prin decadentism, suprarealism, prin literatura utopică şi prin realitatea virtuală de azi. E o fantezie parodică, plină de trimiteri culturale, lipsită de pedanterie". Sunt recenzii ale cărţii şi în Dilema veche, şi pe Liternet.


Bookmark and Share

marți, 14 octombrie 2008

zinal fotogenic - grecia

Zinal fotogenic
(Grecia - septembrie 2008)














În curte la templul lui Apollo
Zeii se-adunaseră să joace polo -
Marco! Polo! Marco! Polo!















Ruine erau peste tot.
Unele încă în construcţie.



















În muzee, mai toate statuile erau fără cap.
La fel şi asta, după cum se vede.
Cineva a botezat-o ancient sex toy.



















Într-o dimineaţă m-am aşezat sub rodii
Şi-am vorbit toată ziua-n dodii.
În Atena am hrănit câţiva porumbei
Pentru că zburau, zburau ca nişte zmei.
Din leagăn am văzut un curcubeu
Colorat, da, ca un zmeu.



















Şi, pentru că aici am mâncat prima portocală
ruptă de pe o creangă de portocal, iată:
Autoportret în timp ce mâncam o portocală.


Bookmark and Share