marți, 19 mai 2009

claudiu komartin - un dans matinal

Am ratat călătoria cu tramvaiul de sâmbăta asta, dar vă ofer astăzi un dans matinal, prin Zmeul TV. Este vorba despre unul dintre poemele mele preferate din ultimul volum al lui Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni, în lectura poetului. Mai multe înregistrări de la lansarea volumului puteţi vedea aici.



Claudiu Komartin - Un dans matinal

Deşteptat dintr-o dată de o mireasmă
pentru care, către amiază, îţi vei aminti să-l lauzi
pe bătrânelul Filip, grădinarul cel migălos
cu surâsul larg şi mâini delicate.

Ştii încotro să te-ndrepţi – în zori, cei dintâi treziţi
urmăresc cu blândeţe procesiunile vietăţilor mici.

De-a lungul aleilor ce coboară în pantă dinspre colină,
găseşti vlăstari tineri, înălţându-se iute
în pulberea verii.
Mai încolo, cimişirul îşi reia cântecul
întrerupt de cu seara, împins de o iubire ascunsă.

Ştii încotro să te-ndrepţi – pisicile se dezmorţesc după somn
printre flori, prin unghere,
se hârjonesc,
adulmecă-n aer,
mustăţile zbârnâie:
natura comunică prin curioase vibraţii.

Se deschide o poartă: cu mers potrivit, o tânără
păşeşte în stradă. O priveşti încântat de la geam,
iar ea îţi zâmbeşte. Dispare într-o arcadă,
apoi se arată din nou.

Un dans matinal. Un capriciu. O joacă.

I-ai pune pe frunte frunze de laur.
Foarte încet, prin părul fetei trece o boare de vânt,
ca peste o plajă presărată cu solzi fini de aur.


Bookmark and Share

2 comentarii:

printesa scortisoara spunea...

un text foarte frumos, da.
insa mie tot imaginea urmatoare imi place mai mult: imaginea fluturelui negru cu aripile intinse, care se asaza pe fruntea unui gimnast paralizat.

Anonim spunea...

cred ca ar trebui sa facem cu totii un fan club ck :)))