Azi, de la ora 18:00, în Club A, Claudiu Komartin vine cu cel de-al treilea volum de versuri al său, Un anotimp în Berceni (vedeţi blogul cărţii). Împreună cu acest volum, Editura Cartier a mai editat încă două, Dan Coman - Dicţionarul Mara şi Radu Vancu - Monstrul fericit (pe el îl găsiţi şi aici). Cele trei cărţi sunt abia scoase din cuptor, încă ies aburi din ele. În Bucureşti, sunt de găsit în mansarda librăriei Cărtureşti-Verona. Le-am deschis şi eu la întâmplare, cum a făcut Whitenoise, şi am citit (grozav e că versurile chiar se leagă între ele):acolo tlinda îşi descheia al doilea nasture de la capot
trăgând cu ochiul la celelalte lăuze
Şi-i dă cu borş şi budincă şi încă olecuţă de caşă, iar trupul ei
se tot umflă şi-ai spune că o să explodeze de-atâta
cugetare îndurerată.
La fiecare sută de mililitri de alcool dublu rafinat
vin două sute de mililitri de gând triplu rafinat.








Un comentariu:
a aparut e un adevarat poem :)
astept povesti despre lansare, eu zbor acum, nu unde-as vrea ci la ... o sedinta. sau se zice briefing?
Trimiteți un comentariu