marți, 26 mai 2009

zmeizm (2)

Mi-am permis să pun al doilea zmeizm
pe o fotografie de-a lui Jan Saudek.
(primul zmeizm e aici)


Bookmark and Share

duminică, 24 mai 2009

poezie. puterea



Aţi învăţat la şcoală ce e cu poezia. E momentul să vă arătăm cum e în realitate. 24 de scriitori tineri explică de unde vine şi unde se duce literatura. Unii pot să jure că proza-i mama poeziei, alţii cred că-i o piramidă, o formă de comunicare, o răbufnire sau drumul cel mai scurt spre celebritatea rock.

poezie. puterea este un documentar care ia pulsul poeziei contemporane, a indecenţei şi publicului ei: o oră cu poeţi noi şi puterile lor speciale.

Un film cu:
Constantin Acosmei | Şerban Axinte | Constantin Virgil Bănescu | Cătălina Cadinoiu | Dan Coman | Tudor Creţu | Sorin Despot | Cosmin Dragomir | Ana Dragu | Teodor Dună | Aida Hancer | Marin Mălaicu Hondrari | Marius Ianuş | Vasile Leac | Oana Cătălina Ninu | Florin Partene | Denisa Pişcu | Cosmin Perţa | Andra Rotaru | George Serediuc | Stoian G. Bogdan | Olga Ştefan | Adriana Teodorescu | Mihai Vakulovski

Un proiect poetica.rocultura.ro, realizat de Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa.

Premiera pe 4 iunie 2009, în S.A.L.T. Pub, de la orele 18:00, în cadrul Poeticilor cotidianului.

Vino să vezi dac-o ia de nevast’!

(de aici)


Bookmark and Share

marți, 19 mai 2009

claudiu komartin - un dans matinal

Am ratat călătoria cu tramvaiul de sâmbăta asta, dar vă ofer astăzi un dans matinal, prin Zmeul TV. Este vorba despre unul dintre poemele mele preferate din ultimul volum al lui Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni, în lectura poetului. Mai multe înregistrări de la lansarea volumului puteţi vedea aici.



Claudiu Komartin - Un dans matinal

Deşteptat dintr-o dată de o mireasmă
pentru care, către amiază, îţi vei aminti să-l lauzi
pe bătrânelul Filip, grădinarul cel migălos
cu surâsul larg şi mâini delicate.

Ştii încotro să te-ndrepţi – în zori, cei dintâi treziţi
urmăresc cu blândeţe procesiunile vietăţilor mici.

De-a lungul aleilor ce coboară în pantă dinspre colină,
găseşti vlăstari tineri, înălţându-se iute
în pulberea verii.
Mai încolo, cimişirul îşi reia cântecul
întrerupt de cu seara, împins de o iubire ascunsă.

Ştii încotro să te-ndrepţi – pisicile se dezmorţesc după somn
printre flori, prin unghere,
se hârjonesc,
adulmecă-n aer,
mustăţile zbârnâie:
natura comunică prin curioase vibraţii.

Se deschide o poartă: cu mers potrivit, o tânără
păşeşte în stradă. O priveşti încântat de la geam,
iar ea îţi zâmbeşte. Dispare într-o arcadă,
apoi se arată din nou.

Un dans matinal. Un capriciu. O joacă.

I-ai pune pe frunte frunze de laur.
Foarte încet, prin părul fetei trece o boare de vânt,
ca peste o plajă presărată cu solzi fini de aur.


Bookmark and Share

vineri, 15 mai 2009

melci melci

Astăzi, la Zmeul TV, avem un filmuleţ din curtea lui Andrei Ruse. Viziune plăcută!


Bookmark and Share

luni, 11 mai 2009

invitaţie la cenaclu (III)

Miercuri, 13 mai, ora 18:00,
la Biblioteca Mihail Sadoveanu
(str. Tache Ionescu, lângă Piaţa Amzei),

în cadrul cenaclului Euridice
condus de Marin Mincu, vor citi

Andrei Ruse (proză) şi
Cristi Cotarcea (tot proză).

(Vă aştept cu drag, să vă spun povestea pinguinului Boris.)


Bookmark and Share

sâmbătă, 9 mai 2009

allen ginsberg (pds 4)


Bookmark and Share

sâmbătă, 2 mai 2009

poemul trei în unu (pds 3)

În urma lecturării celor mai proaspete volume de poezie apărute la Editura Cartier, şi anume: Claudiu Komartin - Un anotimp în Berceni (revelaţia că volumul anotimpului în Berceni a apărut tocmai la Editura Cartier am avut-o târziu, acum două zile, în timp ce l-am auzit pe Claudiu spunând la telefon "Ne vedem prin cartier"), Dan Coman – Dicţionarul Mara - ghidul tatălui: 0-2 ani (singurul volum dintre cele trei cerut de Librăria Mihai Eminescu din Bucureşti, pe motiv că "Nu vrem poezie, pentru că nu se vinde, umple rafturile degeaba, dar daţi-ne dicţionarul ăla, că dicţionare cumpără lumea") şi Radu Vancu – Monstrul fericit (care, dacă s-ar fi numit "Dicţionarul beţiilor fericite sau cum să-ţi iubeşti şi nevasta, şi vodca", şi-ar fi găsit loc pe rafturile librăriei Eminescu), propun ca toate premiile de la concursurile de poezie la care vor participa să se dea prin tragere la sorţi.

Poemul de sâmbăta asta e 3 în 1. Pe această pagină, un pic mai jos.

PS: Înainte să deschideţi cele trei volume, priviţi o vreme bulina din centrul coperţii. Veţi pătrunde în pântecele Poeziei, unde e cald şi bine.

PPS: Întâmplarea cu librăria Eminescu îmi aminteşte de cum, după ce am absolvit liceul Eminescu la secţia de filologie, conducerea a hotărât să-l transforme într-un liceu de mate-info, renunţând la cele două clase de filologie (pentru că, nu-i aşa, Mihai Eminescu este matematicianul nostru naţional). Noroc că, după un an, le-a venit matematica la cap şi au revenit la vechea organizare.


Bookmark and Share